“Creșterea abilităților de comunicare în limba română pentru elevii Liceului Teoretic Salamon Ernő din Gheorgheni”
În perioada 18-22 septembrie s-a derulat o tabără destinată elevilor de clasa a X-a de la Liceul Teoretic ”Salamon Erno”, Gheorgheni. În tabăra organizată de doamna prof. Gyorgy Eva s-a pus accent pe aprofundarea cunoștințelor de matematică, respectiv de limba română.
În ceea ce privește activitățile derulate la limba română, s-a avut în vedere nivelul slab al capacității de comunicare orală al elevilor. De aceea, am încercat, împreună cu colegele mele să alegem teme potrivite pentru vârsta, necesitățile și cunoștințele elevilor. Activitățile au fost interactive. Am alcătuit multe tipuri de texte orale, dialoguri pe teme date, am recapitulat și exersat diferite cunoștințe de limbă (sinonime, conjugarea verbelor, utilizarea corectă a pronumelor și cazurilor, acordul adjectivului cu substantivul, corectarea unor greșeli de exprimare etc.)
Printre temele alese amintim ”Îmbrăcămintea, încălțămintea, accesoriile”, ” La magazinul de confecții”, ”La restaurant”, „Mâncarea și mesele zilei”, ”Călătoria”, ”Mijloacele de transport”, ”Familia” ori ”Sănătatea”.
În decursul activităților au dominat exercițiile orale, dar elevii au avut ocazia să vizioneze scurte filme, au făcut exerciții audio, au lucrat pe fișe de lucru, au participat la diferite jocuri didactice (Cubul magic, lanțul de cuvinte, propoziții cu aliterații etc.)
La sfârșitul taberei elevii au realizat și au prezentat, pe grupe, un produs final: o scenetă, un poem, un afiș, un video despre cele învățate și despre activitățile derulate.
Consider că tabăra a fost un adevărat succes! Din feedback-ul elevilor reiese că s-au simțit bine, le-a plăcut activitățile interactive și că au participat la fiecare activitate cu mare plăcere. Noi, profesorii, am fost entuziasmați de energia elevilor, de dorința lor de a învăța limba română pe baza acestui model comunicativ. Mulțumim pentru această oportunitate!